A fost lansată ‟Monografia comunei Bogați‟, proiect inițiat și susținut de primarul Ion Gîrleanu

bogati monografieMonografia comunei Bogați  a apărut la inițiativa și cu implicarea directă a primarului Ion Gîrleanu. Au fost cercetate peste 47 de fonduri de arhivă, au fost studiate peste 3000 de dosare, documente, mărturii și fotografii pentru ca, în final, să apară o lucrarea cu adevărat valoară și realizată pe baze științifice/.

După 3 ani de muncă asiduă, din 2014 și până în 201, Monografia comunei Bogați a fost tipărită și lansată oficial într-un cadru și în prezența unor personalități importante din Argeș, ca semn de recunoaștere a lucrării.

A fost pentru prima dată când o monografie a comunei Bogați a fost lansată oficial. Cu ani în urmă a mai existat un demers în acest sens dar nu a fost dus până la capăt. Primarul comunei Bogați, Ion Gîrleanu a înțeles importanța acestui document și s-a implicat pentru realizarea și lansarea lui .

 

Top