COMPETIŢII PENTRU SPORTIVII DIN MIOVENI

handbalisteSe anunță un weekend încărcat de competiții pentru sportivii din Mioveni, care vor participa la competiții de natație şi  volei, după cum urmează:

- Duminica, 26.noiembrie, de la ora 11:30, în sala de sport a Colegiului "Stefan Odobleja" din Craiova se va disputa meciul de volei dintre echipa gazda – CSV Craiova si CS Dacia Mioveni. Partida face parte din cadrul etapei a V-a a Campionatului de Minivolei - Cadete, sportivele antrenate de Valeriu Fianu fiind neînvinse în acest sezon.

- În perioada 25-26 noiembrie, lotul de Minivolei pregătit de antrenor, Gabriela Ayza, va participa la Campionatul Naţional de Minivolei, Turneul II – Pitesti. Meciurile se vor sustine sâmbătă și duminică în sala de sport a Colegiului "Dimitrie Dima" din Pitesti. Adversarele echipei CS Dacia Mioveni în seria FC sunt CSV Craiova, ACS Extrem Pitesti si CSS Alexandria.

- Duminică, 26 noiembrie, echipa de handbal junioare IV, pregatită de Silvia Purice, va participa la primul turneu din acest sezon organizat în Municipiul Pitesti. La eveniment vor participa echipele din judeţ de junioare IV: Piteşti, Topoloveni, Curtea de Argeş, Costeşti şi Mioveni.

- Secția de natație a CS Dacia Mioveni va fi reprezentată de 4 sportivi, pregătiți de Viorel Ciobanu, la Campionatul Național de Natație - Seniori și Juniori în bazin scurt (25m), organizat la Bazinul de Înot din Municipiul Hunedoara.

Top