Manifestări de excepţie de ZIUA NAŢIONALĂ la Corbi

CORBI1 DECPrimarul comunei Corbi, Virgil Baciu, a pregătit un program impresionant cu prilejul Zilei Naționale a României. Am putea spune chiar inedit, cum nu vezi în orașele mari.

Astfel că  la ora 11:30 zeci de corbeni, dar și invitați din toate colțurile țării, membri ai asociației Romanian Business Leaders (RBL), s-au întâlnit în parcarea unei benzinării din comuna Domnești, de unde au plecat cu mașinile împodobite cu steaguri spre Primăria comunei Corbi, sub ritmurile cântecelor patriotice care se auzeau la o boxă uriașă montată pe o mașină, dotată cu stație de amplificare. 

Atât claxoanele mașinilor din paradă, dar și cântecele patriotice care se auzeau la acea boxă au făcut să scoată lumea din casă. Unii salutau această inițiativă, alții filmau cu telefoanele coloana de mașini care anunța marea sărbătoare a românilor.

Ajunși în fața Primăriei Corbi a urmat intonarea Imnului Național, după care pomenirea eroilor și depunerea de coroane la Monumentul Eroilor. 

După momentul religios, a urmat un alt moment emoționant și anume hora unirii. Așa cum ne-a obișnuit, după hora unirii, primarul Virgil Baciu  a ținut să fredoneze, împreună cu tinerii din comună, șlagărul lui de suflet, ,,Nu ne vindem țara”, acompaniat de aplauzele celor prezenți. 

,Azi ne-am adunat pentru a sărbători, spun eu, cea mai importantă sărbătoare a românilor și această sărbătoare este ziua de 1 decembrie, ziua în care acum 99 de ani s-a făurit cea mai frumoasă țară, România. Pot spune că astăzi la Corbi a avut loc o sărbătoare, un eveniment solemn pentru această zi minunată, altfel față de ceea ce se întâmplă în țară.  Și vă spun, poate că a contat foarte mult ceea ce se întâmplă la nivel național, ca astăzi să organizăm această zi la Corbi, unde să dăm dovadă că suntem români, să dăm dovadă că suntem mai maturi ca cei care ne conduc și să dăm dovadă că poate suntem chiar mai înțelepți ca ei și iată că am reușit. Am reușit ca noi astăzi să trăim emoția bucuriei, emoția unirii și emoția momenzului.”, a declarat primarul.

Top