Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, lucrări importante în 2017

ape3Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea este instituția publică, cu personalitate juridică, ce funcţionează pe bază de gestiune economică şi financiară, în subordonarea Administraţiei Naţionale “Apele Române”, având ca scop cunoașterea, protecția, punerea în valoare și utilizarea durabilă a resurselor de apă, monopol natural de interes strategic, precum și administrarea infrastructurii Sistemului de gospodărire a apelor. ABAAV își desfășoara activitatea în spațiile hidrografice ale subbazinelor Argeș, Vedea, Călmățui și Dunare, prin șase subunități de gospodarire a apelor. 

                   Principalele lucrări de întreținere și reparații realizate în anul 2017 de către Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea sunt:

  • recalibrarea râului Vâlsan, în comuna Merișani;
  • recalibrarea râului Doamnei, în comuna Coșești;
  • recalibrarea râului Toplița, în comuna Mălureni;
  • recalibrarea râului Doamnei, în comun Micești, sat Purcăreni;
  • regularizare și  apărare  de  mal,  pârâu  Cicănești;
  • reprofilarea râului Târgului la Câmpulung, aval pod DN 73;
  • reprofilarea râului Bratia în comuna Băliești;
  • recalibrare și apărare de mal râul Bratia la Vlădești;
  • reprofilare pârâu Neajlovel, comuna Căteasca, sat Catanele;
  • decolmatare valea Păuleasca - aval tabară și zona școală (în parteneriat cu primaria);
  • decolmatare pârâu Berivoaia, comuna Negrași, județul Argeș (parteneriat cu primaria);        
  • decolmatare râu Teleorman și văi locale în zona de confluență la Popești,  județul Argeș (parteneriat cu primaria);    
  • decolmatare râu Cotmeana, comuna Poiana Lacului, județul Argeș;
  • decolmatare mecanică râu Teleorman, zona Podu Broșteni, oraș Costești, jud. Argeș;
  • consolidare biologică mal stîng râu Cotmeana aval pod DN 65 , comuna Lunca Corbului;
  • consolidare biologică mal stîng râu  Teleorman în satul  Mareș, comuna. Albota.

 

                   Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea are în administrare 58 de acumulări/baraje,  70 de km de derivații, 89 km de aparări  și consolidări de maluri, 439  km de regularizări de albii,  450 km de îndiguiri și  7227 km de cursuri de apă neamenajate, pe teritoriile județelor Argeș, Dâmbovița, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și
București.

Top