O nouă mini-vacanță pentru bugetari!

f2538862 zi liberaZiua de 30 aprilie 2018 va fi zi liberă, conform unui anunț al premierului Viorica Dăncilă. Astfel, românii vor avea parte de o nouă minivacanță.

 

Ziua de 1 mai pică anul acesta marți, astfel că ziua de luni, 30 aprilie, va fi declarată liberă, ulterior urmând a se recupera, pentru ca românii să beneficieze de o vacanță de 4 zile libere (aici includem weekendul).

Din experiența anilor trecuți, bugetarii ar putea fi nevoiți să recupereze această zi liberă fie prin lucrul într-o zi de sâmbătă, fie prin prelungirea programului de lucru într-o anumită perioadă. Modalitățile de recuperare ale acestei zile libere și perioada în care se poate recupera aceasta vor fi stabilite tot de către Executiv.

De zi liberă la sfârșitul lunii aprilie nu vor putea beneficia însă bugetarii care lucrează în locuri în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită specificului activității sau procesului de producție, și anume angajații unor instituții medicale, ai unităților de alimentație publică sau ai unităților de producție “cu foc continuu”.

„Pentru ziua stabilită ca zi liberă potrivit alin. (1), instituţiile publice îşi vor desfăşura activitatea în regim de program normal în ziua de 5 mai 2018 sau vor prelungi corespunzător timpul de lucru, până la data de 11 mai 2018, potrivit planificărilor stabilite”, se arată în Hotărârea de Guvern.

Top