Antrenament general al salvamontiştilor

45409993 2469096863117083 4360341255205421056 nÎn perioada 2 - 4 noiembrie, la Cota 2000, salvamontiștii argeșeni au organizat un antrenament general la care au participat și salvamontiști din Cluj, Hunedoara și Sibiu,

în total 52 de participanți. Antrenamentul, ce a avut ca obiectiv pregătirea continuă a salvatorilor montani, s-a finalizat cu un exercițiu complex, în care s-a intervenit la cinci victime, rănite într-o zonă abruptă. Astfel, conform scenariului, victimelor li s-a acordat primul ajutor, au fost imobilizate și apoi evacuate cu echipamentul specific, extragerea din zona abruptă făcându-se cu targa UT2000 și echipament de alpinism. Exercițiul s-a desfășurat sub supravegherea a patru monitori ai Școlii Naționale Salvamont și a șefului Comisiei Terestre din cadrul Salvamont România.

Top