Reuniunea este primul eveniment pe care Parlamentul, respectiv Senatul, îl organizează în cadrul Preşedinţiei rotative a Consiliului UE deţinută de România pentru un mandat de şase luni.
Obiectivele conferinţei: prezentarea priorităţilor Preşedinţiei rotative a Consiliului UE deţinute de România, dezbaterea Raportului bi-anual COSAC şi pregătirea sesiunii plenare a COSAC. La reuniune au participat preşedinţii Comisiilor pentru afaceri europene din ţările membre cât şi cele candidate la aderarea în Uniunea Europeană, precum şi reprezentanţi ai Parlamentului European şi al Comisiei Europene.
La reuniunea COSAC a participat şi Simona Bucura Oprescu.
"Timp de 2 zile #PARLAMENTULROMÂNIEI a fost gazdă bună a Reuniunii Președinților-COSAC, parte a dimensiunii parlamentare a activităților specifice Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.
Împreună cu colegii din #Comisiadeafacerieuropene a #CamereiDeputaților și din#Comisiaspecială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru coordonarea activităţilor parlamentare necesare pregătirii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019 am participat la dezbaterile și concluziile priorităților Președinției României la Consiliul Uniunii Europene" spune deputatul PSD de Argeș.