Adolescentă dispărută de acasă

antoniaO adolescentă de 16 ani din comuna Aninoasa a dispărut de acasă noaptea trecută, familia anunţând imediat Poliţia Oraşului Câmpulung. Minora nu se afla la primul episod de acest gen, aceasta mai plecând de acasă şi în data de 4 august, aceasta fiind găsită de poliţişti în ziua imediat următoare, aceasta aflându-se la Berevoeşti şi a fost imediat încredinţată familiei. După efectuarea verificărilor, poliţiştii au identificat cu operativitate pe minora căutată, stabilind că aceasta nu a fost victima vreunei infracţiuni şi nu a săvârşit fapte de natură penală. În cauză au fost sesizaţi reprezentanţii DGASPC Argeş pentru evaluarea suplimentară a situaţiei minorei. 



 În ultimele 24 de ore, poliţiştii argeşeni au fost sesizaţi cu privire la şase dispariţii, în urma verificărilor stabilindu-se că toate sunt plecări voluntare, toate fiind clarificate într-un interval cuprins între 15 minute şi câteva ore. Având în vedere operativitatea cu care au fost găsite, în niciunul dintre cazuri nu s-a declanşat procedura de dare în urmărire la nivel naţional. În urma verificărilor s-a stabilit că niciuna dintre persoane nu a fost victima vreunei infracţiuni

Top