Urşii atacă din nou în Rucăr!

urs fiorosÎn comuna Rucăr, doi urşi şi-au făcut un obicei din a da târcoale animalelor din gospodăriile din comuna Rucăr. Sălbăticiunile s-au obişnuit cu oamenii, aşa că nu se mai sperie de nimic. Marţi seara unul a apărut pe Valea lui Andrieş, şi a atacat o gospodărie. 


Unul dintre exemplare a intrat în gospodăria lui Stelică Fintoiu. A intrat direct în cocina porcilor de unde a luat un porc pe care l-a devorat. 
Ministerul Mediului a aprobat eliminarea unuia dintre urşi iar pentru al doilea s-a decis relocarea. Până când sălbăticiunile nu vor dispărea din comună, oamenii stau mai mult treji, sperând astfel să-şi salveze animalele din gospodării.
„Urşii nu ar fi pentru prima oară aici la noi în comună, însă ăştia doi care tot apar, sunt ca acasă pe străzi, se plimbă fără teamă, când le e foame mănâncă porci, oi sau capre, e de noaptea minţii. Nu ştim ce o să facem. A spus la primărie că o să îl relocheze pe unul şi al doilea e pe lista neagră, nu ştiu dacă asta ajută, dar om vedea”, spune un rucărean.
Autorităţile nu pot acţiona!
Urşii s-au înmulţit semnificativ după ce în urmă cu câţiva ani a fost interzisă vânătoarea acestora. 
În Argeş, situația este una îngrijorătoare, iar urşii reprezintă un pericol ce nu trebuie ignorat. Au atacat oameni, gospodării, animale. 
Ultimul caz e din zona Muscelului este cel al pădurarului de la Albeștii de Muscel care a fost atacat de un urs şi rănit grav. 
Din nefericire autorităţile nu pot lua măsuri împotriva fiarelor. Urşii nu pot fi relocaţi sau împuşcaşi decât în baza unor aprobări speciale date de Ministerul Mediului. 
De la începutul anului până în prezent, au fost făcute numeroase solicitări însă a a fost aprobată recoltarea a doi urşi.

Top