Acum! Focuri de armă la Teiu

foc646x404Un bărbat de 37 de ani din comuna argeșeană Teiu a fost împușcat de un polițist în picior. Totul a pornit de la o sesizare făcută de localnici din comuna Teiu. Mai mulți săteni s-au plâns că un bărbat de 37 de ani din localitate s-a manifestat agresiv aseară. În urma sesizării, polițiștii l-au căutat astăzi pe bărbat. Acesta a fost găsit într-un sat din localitatea de domiciliu, însă la vederea polițiștilor, acesta a fugit călare pe cal. Polițiștii au tras mai multe focuri de armă în plan vertical. Vrând să-l imobilizeze, bărbatul s-a manifestat agresiv cu oamenii legii, aceștia fiind nevoiți să tragă. Argeșeanul a fost împușcat în picior.

 

”Polițiștii Secției de Politie Rurală Leordeni au intervenit pe raza localității Teiu, pentru identificarea și imobilizarea unui bărbat de 37 de ani, cunoscut cu probleme de natură psihică, care s-ar fi manifestat violent față de alte persoane. Bărbatul în cauză nu s-a supus somațiilor, a încercat să fugă și să se opună imobilizării, manifestându-se agresiv față de polițiști, pentru prinderea și imobilizarea acestuia fiind efectuat uz de armă. Cu ocazia imobilizării, a fost efectuat uz de armă asupra bărbatului, ca urmare a faptului că acesta a încercat să folosească împotriva polițiștilor obiecte tăietor înțepătoare pe care le avea asupra sa”, transmite Poliția Argeș.

Top