Apă pentru viitor - Viziune şi creativitate de Ziua Mondială a Apei

zma apa canal 2020Ziua Mondială a Apei, sărbătorită anual la data de 22 martie, este un eveniment care aduce în centrul atenţiei diferite aspecte legate de apă, de preocupările şi provocările în gestionarea resurselor de apă. În fiecare an, Ziua Mondială a Apei are o temă distinctă, în 2020 tema fiind „Apa şi schimbările climatice“.

Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti a continuat activităţile dedicate Zilei Mondiale a Apei şi în acest an, organizând două acţiuni în cadrul Programului Educaţional Piky, şi anume concursul de machete „Apă pentru viitor“ şi Zilele Porţilor Deschise.

În contextul epidemiei de coronavirus, societatea s-a conformat noilor condiţii şi a adoptat o serie de măsuri care au vizat şi acţiunile dedicate Zilei Mondiale a Apei, acestea fiind suspendate.

Totuşi, pentru a aduce o bucurie elevilor care au participat la concursul de machete şi a le răsplăti munca depusă laolaltă cu viziunea şi creativitatea de care au dat dovadă, anunţăm că în perioada următoare va avea loc jurizarea, urmând ca numele elevilor câştigători să fie aduse la cunoşţinţă publică prin postarea unui anunţ pe site-ul societăţii, cu menţiunea că lucrurile se pot schimba în funcţie de evoluţia situaţiei.

În ceea ce priveşte acţiunea Zilele Porţilor Deschise, reamintim că vizitele la obiectivele societăţii au fost interzise.

Ziua Mondială a Apei din acest an explorează modul în care apa și schimbările climatice sunt indisolubil legate. Adaptarea la efectele schimbărilor climatice asupra apei va proteja sănătatea şi va salva vieţi. Utilizarea mai eficientă şi responsabilă a apei va contribui la reducerea gazelor cu efect de seră, iar acţiunile în această direcţie sunt urgente.

Pe măsură ce populația globală crește, la fel se întâmplă și cu cererea de apă, epuizând resursele naturale și dăunând mediului în multe locuri. Soluțiile includ protejarea bazinelor, precum oceanele și zonele umede, adoptarea de tehnici agricole adaptate la climat și creșterea reutilizării sigure a apelor uzate.

Apa este cea mai prețioasă resursă a noastră - trebuie să o utilizăm mai responsabil!

Top