SĂRBĂTOAREA DOVLEACULUI LA MIOVENI

66Costumaţi în dovleci, prinţese, vrăjitoare şi vampiri, preşcolarii din Mioveni au serbat, astăzi,  prima ediţie a “Sărbătorii Dovleacului”.

 

Programul festiv a început cu parada costumelor şi a continuat cu o expoziţie tematică, dar şi cu  o serie de jocuri care au creat o atmosferă de poveste atât pentru prichindei, cât şi pentru părinţi.

Obiectivul principal al proiectului a fost implicarea părinţilor în acţiunile grădiniţelor, în desfăşurarea unor activităţi comune cu cei mici, dar şi conştientizarea de către aceştia a faptului că este deosebit de important să desfăşoare activităţi împreună cu cei mici.

De asemenea, s-a urmărit stimularea creativităţii copiilor, exersarea tehnicilor de lucru însuşite, realizarea unor lucrări folosind materiale din natură.

Manifestându-şi din plin creativitatea şi fantezia, preşcolarii au realizat din dovleci personaje din viaţa cotidiană, din poveşti şi desene animate, mijloace de transport, animăluţe etc.

Evenimentul a fost organizat de Grădinița  “Tic-Pitic”, în parteneriat cu Primăria, Centrul Cultural Mioveni,  Grădinița „Campionii” şi Grădinița  ,,Florile Soarelui” din Mioveni.

 

Top