Aviz favorabil pentru OUG privind salariile

daAviz favorabil pentru Ordonanța de urgență privind salariile. Consiliul Economic și Social a avizat proiectul Guvernului care corectează Revoluţia Fiscală, dar cu unele observații.

 

Angajaţii part-time, din cele patru categorii cuprinse în OUG-ul avizat joi de Consiliul Economic şi Social (CES), vor plăti contribuţii sociale doar pentru sumele primite, restul, până la suma aferentă salariului minim pe economie, urmând a fi suportată de angajator, în condiţiile în care exista riscul ca unii angajaţi să renunţe la o parte din cele 1,2 milioane de contracte part-time, a afirmat joi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Eugen Teodorovici: „Am discutat de zona part-time, indiferent că este din zona publică sau privată. Aseară, pe site-ul ministerului de Finanțe se putea găsi o propunere de Ordonanță revizuită. Rămân cele patru categorii – zona de IT, persoane cu dizabilități, partea de cercetare-dezvoltare și sezonierii.

S-a adăugat la acestea zona de part-time. Oamenii vor contribui efectiv la cât primesc față de obligația în zona de social și zona de sănătate. Practic este același mecanism care a fost anul trecut. Nu puteam să lăsăm în zona angajatului întreaga povară pentru că am fi avut acele cazuri nedorite în care oamenii ar fi fost nevoiți să vină de acasă cu bani pentru a acoperi diferența”.

CES a dat aviz faborabil OUG-ului pe care Guvernul vrea să-l adopte joi în şedinţă, act prin care Executivul vrea să repare problemele apărute în zona contractelor part-time în cazul IT-iştilor, persoanelor cu dizabilităţi, muncitorilor sezonieri şi cercetătorilor.

Top