Primarul de la Bughea de Jos - Astăzi am mai tăiat de pe foaie 17 asistați sociali

18157036 1885457528368158 436135563361117860 nDorel Tănăsescu, edilul de la Bughea de Jos este pus pe fapte mari. Astăzi, edilul a intrat din nou în asistații sociali, cei care deși primeau ajutoarele financiare, nu stăteau în comună.

Astăzi, să știți, am mai eliminat alți 17 asistați sociali. Erau plecați, dar văd că încet-încet se întorc cu toții acasă. La noi, cine nu muncește, nu primește, aceasta este vorba mea - spune primarul Dorel Tănăsescu.

Acesta se declară mulțumit de o altă situație. Din iarnă, locuitorii din comună ies fără probleme.

Să știți că nu am întâmpinat probleme, deși zona noastră este una ceva mai dificilă. Ieșim foarte bine din iarnă, și chiar acum lucrăm cu un buldoexcavator puțin mai sus de primărie, la un drum care avea probleme - mai spune edilul.

Dorel Tănăsescu spune și că anul 2018 va fi unul bun în comună.

Mâine, vom vota buhetul pentru anul 2018. Pe această cale îi aștept pe consilierii locali, pe cetățeni, pe toți cei care sunt interesați de binele comunei - încheie edilul.

Top