Ziua Europei marcată la Mioveni

168E9883 F8F5 4014 9CA297E14CA33D19Orașul Mioveni a marcat Ziua Europei, sub egida Centenarului Marii Uniri, printr-o serie de manifestări, ziua începând prin lansarea cărții ”1918 – Contribuția Argeșenilor și Muscelenilor la Întregirea României”, autor prof. Cristian Ștefan.

 

 Evenimentul s-a desfășurat la Casa de Cultură Racovița, într-un spațiu încărcat de istorie, unde au fost prezente oficialități locale și județene, reprezentanți ai Asociației Veteranilor de Război, Asociația Națională  Cultul Eroilor Regina Maria, Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere Basarab I,  Asociația Corul Veteranilor de Război Mihai Viteazu și reprezentanta Instituției Avocatul Poporului Pitești, Mihaela Stănciulescu, general de brigadă în retragere Constantin Năstase. În cadrul evenimentului am avut în premieră, în județul Argeș, expoziția  ”Arc peste timp” cu obiecte ce au aparținut familiei regale, colectionate de Gabriel Despa. Cei prezenți s-au bucurat de momentele artistice oferite de către Ansamblul Folcloric Mugurașii Mioveniului și Corul Veteranilor Mihai Viteazul.

Evenimetele dedicate Zilei Europei, au continuat la Centrul Cultural Mioveni, unde în parteneriat cu Instituțiile de învățământ din oraș, s-a organizat  o sesiune de comunicări, având ca temă semnificația zilei.  De asemenea, elevii Centrului Cultural au participat la un atelier de pictură, sub îndrumarea prof. Lucia Galan.

Top