"Acțiunea se va desfășura parcursul săptămânii 3 – 8 septembrie, între orele 09.00 – 17.00 și este derulată de Organizaţia de Protecţie a Animalelor, “HELFT HANDELN” din Germania, în colaborare cu Federaţia Naţională pentru Protecţia Animalelor (FNPA), Primăria Oraşului Mioveni şi S.Ed.C Mioveni.

Intervențiile au loc la Adăpostul de câini al primăriei – Mioveni, cartier Racoviţa, (la cca 500 m de la baza pantei care urcă spre Institutul de Cercetări Nucleare, stânga pe drumul cu porţi metalice - v. indicator), cei interesați putându-se programa la tel: 0752.667.119.

Atenţie!!! Conform legii, este OBLIGATORIE sterilizarea câinilor cu stăpân! Nerespectarea se sancţionează cu amendă de până la 10000 Lei (RON)! Noi vă oferim acest serviciu GRATUIT!

Echipele de medici veterinari vin aici special pentru dumneavoastră! Pentru persoanele care nu au mijloc de transport, pentru mai multe animale putem asigura transportul acestora (GRATUIT)!

NU hrăniţi animalul în ziua castrării!

Vă rugăm aduceţi pentru castrare şi femelele gestante.

Dacă animalul adus pentru sterilizare are şi vreo tumoare sau alte probleme operabile, medicii veterinari vor rezolva de asemenea GRATUIT!

Sterilizările sunt efectuate de echipa de medici veterinari a Cabinetului Dr. Lăbuş & Miaunel, Mioveni.

Primăria orașului Mioveni prin Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL se implică în rezolvarea problemei câinilor fără stăpân din oraș, nu doar prin capturarea acestora de pe străzi, dar și prin promovarea campaniei de castrări gratuite inițiate în parteneriat cu asociațiile pentru protecția animalelor", transmite SEdC Mioveni .