10 autobuze electrice la Pitești

45237229 519341655142938 26156359422574592 nAstăzi a avut loc o ședință extraordinară a Consiliului Local în cadrul căreia au fost adoptate proiecte importante pentru municipiul Pitești.

 


Astfel, Consiliul Local a votat pentru un proiect prin care municipiul Pitești va cofinanța achiziționarea a 10 autobuze electrice, iar un alt proiect a vizat asigurarea cofinanțării pentru achiziționarea și montarea în oraș a unor stații de încărcare pentru vehiculele electrice.
O altă hotărâre adoptată astăzi este aceea de predare către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a amplasamentului pentru realizarea, prin Compania Națională pentru Investiții, a unei săli de sport la Școala Gimnazială “Tudor Arghezi”. Astfel de proiecte vor fi promovate în continuare.
De asemenea, s-a decis ca Orășelul Copiilor - în zona Bowling - și Târgul de Crăciun - în Piața Primăriei - să se deschidă pentru publicul larg pe data de 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, când va avea loc și aprinderea în oraș a iluminatului pentru sărbătorile de iarnă.
Țin să le mulțumesc consilierilor locali pentru participarea la ședința de astăzi și pentru votul exprimat în favoarea proiectelor menționate mai sus - a declarat Cornel Ionică, primarul Piteștiului.

Top