Ceremonii dedicate eroilor

62043488 2869876756372423 2071817564173893632 nÎn fiecare an, de sărbătoarea Înălţării Domnului, este celebrată Ziua Eroilor dedicată tuturor soldaților care s-au jertfit pe câmpurile de luptă pentru apărarea patriei și credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea și demnitatea poporului român. Cu acest prilej, la Cimitirul Eroilor din Pitești, a avut loc o ceremonie militară și religioasă, la care a participat și conducerea Consiliului Județean Argeș, reprezentată de vicepreședintele Ion Mînzînă. De asemenea, au fost prezenți reprezentanți ai administrației publice locale și județene, parlamentari, directori de instituții, reprezentanți ai asociațiilor veteranilor de război, ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne, elevi și cadre didactice.

 

Ceremonia a debutat cu acordarea onorului militar, salutul Drapelului de Luptă și intonarea Imnului Național al României. După oficierea slujbei de pomenire a eroilor neamului românesc, elevii au depus flori și au aprins lumânări de veghe la morminte, iar oficialitățile au depus coroane la Monumentul Eroilor.

Ceremonia s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare în acordurile Fanfarei “Argeșul” a Centrului Cultural Județean Argeș.

În semn de recunoştinţă pentru eroii patriei care au căzut în Primul Război Modial, autorităţile statului român au hotărât, prin Decretul-lege nr. 1.693 din 4 mai 1920, ca Ziua Eroilor să fie decretată sărbătoare naţională şi să fie celebrată, „cu mare fast religios, şcolar, militar şi naţional”, în Ziua Înălţării Domnului.

Astăzi, în toate lăcaşele de cult au bătut clopotele, iar în instituţiile publice şi unităţile de învăţământ s-a ținut un moment de reculegere în semn de omagiu pentru eroii patriei.

Top