Daea deschide brânzărie la Pitești

id122200 inquam photos ovidiu dumitru matiuMinistrul Agriculturii, Petre Daea, a inaugurat luni, 7 octombrie, la Sibiu, prima „Brânzărie” din ţară, el anunţând că astfel de magazine ale producătorilor vor fi deschise în toate oraşele reşedinţă de judeţ şi vor avea specific diferit, în funcţie de zonă.

 

În „Brânzăria” de la Sibiu, producătorii îşi pot comercializa marfa fără să achite vreo taxă, iar chiria spaţiului este suportată de Casa Română de Comerţ Unirea.

„În zilele următoare o să deschidem la Bucureşti, în Craiova, în Slatina, la Piteşti, la Timişoara, în Teleorman. Am spus cu ani în urmă că trebuie să facem această verigă extrem de importantă, pentru România, pentru producători, pentru consumatori şi anume să facem acea verigă care asigură preluarea produselor de la fermieri, aducerea lor în magazine bine puse la punct, controlate şi evident prezentate consumatorilor pentru a putea fi valorificate. Aici urmărim câştigul producătorului şi al consumatorului. Statul a intervenit cu această verigă. Aceasta este sarcina primită de la Adunarea Generală a Acţionarilor şi anume aceea de a realiza, în prima etapă, în fiecare capitală de judeţ câte un magazin şi nu numai pentru că am început şi la nivelul producătorilor să le asigurăm condiţiile necesare pentru preluarea producţiei şi pentru pregătirea producţiei”, a declarat Petre Daea

Top