Altă fermă din Slobozia - afectată de Pestă

pesta porcinaInstitutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti a confirmat astăzi virusul pestei porcine africane într-o altă exploataţie comercială din comuna Slobozia, fermă care deţine 9145 de porci.



 Întrunit astăzi, Centrul Local pentru Combaterea Bolilor a aprobat planul de măsuri în zonele de protecţie (rază 3 km – Răscăeţi, jud. Dâmboviţa şi comuna Slobozia, Argeş); şi de supraveghere (rază 10 km – Slobozia, Nigrişoara, Ştefan cel Mare, Glavacioc, Babaroaga, Mozăceni, Zidurile, Mozacu, localităţi din judeţul Argeş; Fierbinţi, Şelaru, Răscăeţi, Vultureanca, Visina, Broşteni, localităţi din judeţul Dâmboviţa).

Ca şi în cazul primei ferme afectate, se aplică următoarele măsuri:

- Interzicerea accesul în zona focarului.

- Toţi porcii din cadrul societăţii comerciale vor fi ucişi preventiv şi neutralizaţi prin îngropare. Proprietarul va fi despăgubit de stat, în condiţiile legii.

- Se vor curăţa şi dezinfecta toate spaţiile clădirii afectate, inclusiv anexele. Furajele şi aşternuturile în care au fost ţinute animalele bolnave vor fi distruse prin ardere.

- Se vor institui filtre rutiere formate din poliţişti şi efective de jandarmerie pentru a verifica transportul de animale şi de produse din carne.

- Se vor monta dezinfectoare rutiere la limita dintre zona de protecţie şi cea de supraveghere.

- Se vor catagrafia toate suinele din exploataţii şi fonduri de vânătoare din zona de supraveghere. Se vor recolta analize.

Instituţia Prefectului face un apel către primari, consiliile locale şi către cetăţeni să trateze cu maximă responsabilitate acţiunile care ţin de prevenirea răspândirii virsului şi recomandă să respecte cu stricteţe toate acţiunile impuse de autorităţile competente.

Pentru a limita răspândirea bolii, recomandăm cetăţenilor să îşi ţină animalele închise în gospodărie, fără acces la păşunat şi la bălţi, iar orice suspiciune de boală trebuie comunicată de urgenţă medicului veterinar. 

De asemenea, toate cazurile în care cadavre de porci sunt descoperite în spaţii publice trebuie raportată. Sunt interzise târgurile de animale şi expoziţii de păsări.

Top