Punctul de pensie se majorează de la 1 septembrie

2 2dCasa Judeţeană de Pensii Argeş informează beneficiarii sistemului public de pensii că începînd cu 1 ianuarie a.c, conform OUG nr.114/2018, se aplică mai multe modificări legislative.

 

Astfel, prin derogare de la prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, începînd cu data de 1 ianuarie 2019, valoarea punctului de pensie se menţine la 1.100 lei şi, începînd cu 1 septembrie 2019, valoarea punctului de pensie se majorează cu 15% şi este de 1.265 lei.

Ce drepturi se menţin în plată?

Începînd cu 1 ianuarie 2019, nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare, se menţine la 640 lei şi începând cu 1 septembrie 2019 se majorează cu 10% şi este de 704 lei. În anul 2019, indicele de corecţie prevăzut la art. 170 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, este de 1,20. În perioada 2019-2021 se menţin în plată la nivelul acordat/cuvenit pentru luna decembrie 2018 următoarele drepturi: indemnizaţiile prevăzute de Decretul–Lege nr.118/1990 republicat, cu modificările şi completările ulterioare, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 06 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri; drepturile prevăzute de Legea nr.49/1991 cu modificările şi completările ulterioare, privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, cu excepţia indemnizaţiilor prevăzute la art.1; drepturile prevăzute de Legea nr.44/1994 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, cu excepţia drepturilor prevăzute la art.11 ; drepturile prevăzute de Legea nr.49/1999 privind pensile I.O.V.R., cu modificările şi completările ulterioare ; indemnizaţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive entice; indemnizaţiile prevăzute de Legea nr.309/2002 cu modificările şi completările ulterioare, privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961; indemnizaţiile prevăzute de Legea nr.109/2005 republicată, privind instituirea indemnizaţiei pentru activitatea de liber-profesionist a artiştilor interpreţi sau executanţi din România; ajutorul lunar acordat soţului supravieţuitor, în temeiul Legii nr.578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor, cu modificările ulterioare. De asemenea, în perioada 2019 – 2021, indemnizaţiile stabilite în baza Legii nr.341/2004, legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorilor anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului-Lupeni – august 1977, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă în cuantumul cuvenit sau aflat în plată în luna decembrie 2018. 

Top