coronavirusÎn ultimele 24 de ore, angajați ai Poliției, Jandarmeriei, Poliției Locale, Armatei și din cadrul altor structuri au participat la mai multe acțiuni pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul COVID-19 în județul Argeș.

Au fost verificate 1984 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau carantină.

Nu au fost întocmite dosare penale noi pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

S-a aplicat o sancțiune pentru o persoană care nu a respectat măsura izolării la domiciliu - 5.000 de lei. În plus, persoana respectivă a fost plasată în carantină instituționalizată.

Au fost constatate 201 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 406.000 de lei, pentru persoanele care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației.

În ziua de 4 aprilie, poliţiştii argeşeni au depistat un autoturism în care se aflau o tânără de 18 ani care avea stabilită măsura izolării la domiciliu, iar în acelaşi autoturism, împreună cu aceasta, se mai aflau doi bărbaţi de 24 şi 25 de ani.

Ca urmare a încălcării măsurii de izolare la domiciliu, a fost dispusă introducerea în carantină instituţionalizată faţă de tânăra care nu a respectat măsura iniţială.

De asemenea, în urma verificărilor, reprezentanţii DSP Argeş au dispus şi pentru cele două persoane cu care aceasta a fost depistată, aceeaşi măsură, de introducere în carantină instituţionalizată.

Toate cele trei persoane au fost sancţionate contravenţional de către poliţişti, cu amenzi în valoare totală de 15.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor specifice stării de urgenţă.

Instituția Prefectului Argeș amintește că de vineri sunt valabile sancțiuni majorate simțitor, prin modificarea OUG 1/1999. Până acum cetăţenii care erau sancţionaţi pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, cum ar fi lipsa declaraţiei pe propria răspundere la deplasările în afara locuinţei, plăteau în termen de 15 zile jumătate din minimul legal, adică 50 de lei. De vineri, amenzile pentru persoanele fizice sunt cuprinse între 2000 şi 20.000 de lei, iar cei sancţionaţi vor putea plăti în termen de 15 zile jumătate din cuantumul amenzii aplicate. Amenzile pentru persoanele juridice, pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare, sunt cuprinse între 10.000 și 70.000 lei.

Structurile de Poliţie, Jandarmerie, Poliţie locală şi militarii continuă să acționeze în sistem integrat, fiind prezenți în teren pentru impunerea normelor legale specifice stării de urgență. Reamintim că măsurile adoptate au ca scop protejarea populației împotriva răspândirii virusului COVID-19.