Instituția își va desfășura activitatea în Casa Memorială “Dinu Lipatti”, situată în sat Ciolcești, comuna Leordeni, aflată în proprietatea Consiliului Județean Argeș, locație unde vechea structură se va muta începând cu data finalizării procedurii de predare a imobilului Vila Florica.
Această decizie vine în urma notificării transmise Consiliului Județean Argeș de către Ministerul Culturii, pe data de 11 decembrie 2019, prin care s-a solicitat predarea și eliberarea Vilei Florica, locație în care Centrul de Cultură “Brătianu” își avea sediul și își desfășura activitatea.