Parcare în zona Izvor, urmează un nou loc de joacă

 

Pentru că gândesc în perspectivă, autoritățile din Moșoaia pregătesc noi investiții destinate de această data celor mai mici dintre locuitorii comunei. În viitor, în zona Izvor, se dorește amenajarea unui loc de joacă modern. Acesta este motivul pentru care, consilierii locali au votat trecerea unei suprafețe de teren din domeniul privat în domeniul public al comunei Moșoaia.

 

”Se aprobă trecerea din domeniul privat al comunei Moșoaia în domeniul public al comunei Moșoaia a suprafeței de 1.863 mp teren intravilan situat în Comuna Moșoaia, Satul Smeura, Calea Drăgășani FN, Punct Cămin cultural Smeura, Județul Argeș, cu categoria de folosință curți-construcții” – se arată în hotărârea adoptată de Consiliul Local Moșoaia.

 

Confrom informațiilor furnizate de autoritățile locale, prin intermediul Grupului de Acțiune Locală ”Dealurile Cotmenei” ar urma să fie accesate fonduri pentru construirea unui loc de joacă în zona respectivă, iar pe terenul în cauză va fi amenajată o parcare care va deservi parcul.