Înțelegerea este încheiată pe Persoană Fizică Independentă și poartă un impozit de 16%.

Pe 25 ianuarie 2018, Primăria îi plătește Cristinei Neagu 120.962 de lei, ceea ce înseamnă un net de 101.649 lei, evidențiat și el pe ”fluturașul” aflat în posesia ziarului.

Cele 22.000 de euro net pe lună fac din Cristina Neagu cel mai bine plătit bugetar din România.

Președintele României câștigă 3.000 de euro pe lună.

Traian Halalai, președinte și membru executiv al Consiliului de Administrație al EximBank, este cel bine plătit reprezentant al statului într-o structură de conducere, cu un venit lunar de 137.585 lei brut.

Fiind însă un venit brut pe carte de muncă, netul bancherului este ceva mai mic decât cel al handbalistei.

Pe locul al treilea se află Radu Grațian Ghețea, președintele CA al CEC Bank și președinte al băncii, cu o remunerație de 121.424 lei brut pe lună.