f_400_250_16777215_00_images_ANDREEA2020_viorel_enache.jpgÎn timp ce alte state europene alocă milioane de euro pentru a pregăti începerea cursurilor și prezența elevilor în școli, inclusiv prin asigurarea de teste gratuite pentru aceștia, în România, ministrul Sănătății de la USR și ministrul Educației de la PNL nu au reușit după 6 luni de discuții să se pună de acord cu testele care ar putea fi utilizate pentru testarea non-invazivă a copiilor.
Suntem exact în aceeași situație ca la finalul lunii martie, în aceeași stare de incertitudine și de impredictibilitate. Adică nu avem teste non- invazive cumpărate și nici nu au fost finalizate procedurile de testare.
În același timp, guvernanții ne spun că vaccinarea nu și-a atins targetul, ne anunță că suntem amenințați de noua tulpină Delta și că vom avea, în școli, câte 1600 de cazuri pe zi. În loc să prevină această situație pe care o anunță Guvernul, de care miniștrii sunt conștienți, nu face nimic ca să atenueze impactul.
Concluzia este că nici acum nu știm cum se vor face în continuare testele în școli și nici cum se va proceda în momentul în care vor apărea cazuri de infectare în rândul elevilor, ceea ce creează în continuare confuzie, haos si impredictibilitate.
Acesta este rezultatul pseudo-guvernării de dreapta, o guvernare în care certurile dintre miniștri și sfidarea premierului Cîțu de către partenerii de coaliție țin loc de program de guvernare.