# "Suntem o familie"

Consilierul local Cristian Gentea, preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului FC Argeş, i-a transmis că va fi demis în cazul în care echipa nu câştigă următoarele două jocuri, cu Energeticianul şi ASU Poli Timişoara. Primul examen pentru tehnicianul echipei noastre este programat sâmbătă, în deplasare, la Petroşani. La conferinţa de presă de astăzi, premergătoare partidei cu Energeticianul, Săndoi a precizat că jucătorii sunt decişi să dea totul pe teren pentru a depăşi acest moment greu. Tehnicianul a spus că pe umerii săi şi a jucătorilor apasă o presiunea mare şi din acest motiv a preferat să vină singur la conferinţa de presă. "Dacă până acum aduceam câte doi jucători la conferinţa de presă, de data aceasta va fi altfel şi vă rog să mă înţelegeţi. Nu aş dori să mai punem presiune suplimentară pe jucători, sunt şi aşa foarte afectaţi de situaţie!. Consider că suntem o familie şi mereu i-am protejat. Când scorul nu este cel dorit, recunosc că îi mai cert. Le cer să fie mai concentraţi în teren".

# "În fotbal trebuie să fii pregătit pentru orice"

Tehnicianul este convins că poate redresa situaţia: "Venim după un rezultat nefast, 0-1 cu Chindia Târgovişte, o înfrângere care nu reflectă nici pe departe ceea ce s-a întâmplat în teren. Am ratat penalty, am rămas în inferioritatea numerică şi am luat gol în ultimul minut, când nu mai poti face nimic. În fotbal trebuie să fii pregătit pentru orice, poate de asta e atât de frumos, că e imprevizibil şi te aduce în situaţii neaşteptate. Vedeţi că se întâmplă surprize neplăcute şi la echipe puternice din Europa. Nu trebuie să uităm momentele foarte bune pe care le-am avut. În clipe grele trebuie să-ţi aminteşti de rezultatele bune şi să rămâi optimist. Momente dificile am avut puţine la număr de-a lungul sezonului şi consider că această echipă poate să-şi revină. Cine se pricepe la fotbal poate înţelege astfel de momente. Băieţii sunt conştienţi de situaţie, nu le-am reproşat de-a lungul timpului prea mult lucruri, dar discutăm foarte mult în grupul nostru".