Fostul subprefect se contrazice în declaraţii! Vrea sau nu vrea un post de parlamentar?

1stoianSăptămâna ce a trecut a fost una plină pentru judeţul Argeş.

 

Pe unii, înlocuirea lui Gabi Stoian cu Adrian Bughiu, i-a surprins.

Pe foarte mulţi însă, înlocuirea nu i-a suprins deloc.

Agpress a stat aproape de subiect, însă a preferat să nu îl comenteze. Publicaţia noastră a relatat mereu acţiunile lui Gabi Stoian, ca subprefect al Argeşului, şi chiar le-a apreciat pe cele pozitive.

31676733 1620507074731459 3495261075727712256 n

Acum însă, când săbiile se ascut, nu înţelegem unele declaraţii ale fostului subprefect. Anul trecut, în septembrie, Gabi Stoian declara pentru colegii din presa argeşeană: Aici m-am gândit serios, iar eu sunt un om de acțiune. Nu cred c-aș putea să devin unul dintre acei bătrânei care cutreieră lumea cu aparatul foto de gât, deși mi-ar plăcea să fac și așa ceva, dar nu zilnic. Mă interesează un mandat de parlamentar.

31670263 1620507721398061 4068628085778415616 n

Acum însă, Stoian pare că s-a răzgândit. Simona mi-a spus să încep să muncesc alături de ei, de ALDE, pentru partid. Chiar mă credeţi pe mine în stare să umblu pe uliţele satului argeşean cerând voturi la oameni, ca să fiu ales la parlamentare? Chiar mă vedeţi pe mine împărţind găleţi şi sticle de ulei? M-am dezumanizat, am luat-o razna? Oi avea eu o vârstă. Ce să fac? Să las pensionarii la uşă să mă duc la Cuca Măcăii să-mi fac publicitate, să-mi arăt muşchii?

Noi însă, ce să înţelegem? 

Top