Trei proiecte de lege controversate ale lui Cătălin Rădulescu, adoptate tacit de Camera Deputaţilor

646x404radulTrei proiecte legislative iniţiate de Cătălin Rădulescu, deputat PSD care a avut probleme cu Justiţia, au fost adoptate tacit de Camera Deputaţilor, urmând să meargă în Senat. Toate cele trei proiecte vizează modificări în domeniul Justiţiei.

Una din iniţiativele legislative adoptate, semnată de 38 de parlamentari PSD, prevede că apelul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionat de completul de 5 judecători, nu va putea fi declarat decât în favoarea inculpaţilor. De asemenea, potrivit prevederilor dintr-un alt proiect, preşedintele României este eliminat din procedura de numire a procurorilor de rang înalt, fiind înlocuit de Senatul României.    Cel de-al treilea proiect prevede că „inspectorii din cadrul Inspecţiei Judiciare sunt numiţi în funcţie de către inspectorul-şef, în urmă unui concurs, pentru un mandat de 9 ani, dintre judecătorii şi procurorii care au o vechime de cel puţîn 12 ani în magistratură, care au cel puţîn grad de curte de apel sau parchet de pe lângă curte de apel şi au avut calificativul «foarte bine» la ultimele trei evaluări", potrivit HotNews.ro.     Anunţarea adoptarării tacite trebuie făcută în, aceasta fiind o simplăprocedură pentru ca apoi proiectele să ajungă pe masa senatorilor, aceştia având decizia finală.


Top