Argeșul - pe lista contra lui Dragnea

image 2018 01 15 22227385 41 dragnea conferinta presa psdAsumată public de trio-ul Stănescu-Firea-Țuțuianu, scrisoarea anti-Dragnea ar fi, de fapt, semnată în acest moment de cel puțin 20 de lideri de organizații ai PSD, surse social-democrate declarând pentru HotNews că numărul susținătorilor va crește. De alfel, după apariția documentului alți doi lideri social-democrați au dezvăluit că l-au semnat: Marian Neacșu și Ion Mocioalcă. De partea cealaltă, Liviu Dragnea s-ar baza, în acest moment, pe sprijinul a doar 14 organizații. Scrisoarea ar urma să fie dezbătută în Comitetul Executiv de vineri, din care fac parte șefii de organizații.



Lista lărgită a semnatarilor scrisorii anti-Dragnea:

Pe lângă Paul Stănescu (Olt), Gabriela Firea (București/Ilfov), Adrian Țuțuianu (Dâmbovița), Marian Neacșu (Ialomița), Ion Mocioalcă (Caraș-Severin), care și-au asumat oficial semnarea documentului, scrisoarea ar avea, potrivit unor surse din PSD, și semnăturile lui Șerban Valeca (Argeș), Nicolae Bădălău (Giurgiu), Ion Rotaru (Brăila), Dumitru Buzatu (Vaslui), Marcel Ciolacu (Buzău), Felix Stroe (Constanța), Horia Teodorescu (Tulcea), Călin Dobra (Timiș), Dan Tudorache (sector 1), Rodica Nassar (sector 2), Robert Negoiță (sector 3), Daniel Băluță (sector 4), Horia Nasra (Cluj), Marian Oprișan (Vrancea). 

Susținătorii lui Dragnea

De cealaltă parte, liderul PSD, Liviu Dragnea, s-ar baza pe sprijinul a 14 organizații în acest moment. Maricel Popa (Iași), Ionel Arsene (Neamț), Doina Fedorovici (Botoșani), Dragoș Benea (Bacău), Olguța Vasilescu (Dolj), Florin Cârciumaru (Gorj), Constantin Rădulescu (Vâlcea), Marius Dunca (Brașov), Aurelia Fedorca (Satu Mare), Dan Nica (Galați), Ioan Dârzu (Alba), Mihai Fifor (Arad), Adrian Gâdea (Teleorman). Paul Stănescu, Gabriela Firea și Adrian Țuțuianu pun pe masa Comitetului Executiv de vineri o scrisoare prin care cer „demisia imediată a lui Liviu Dragnea din funcția de șef al PSD , precum și din cea de președinte al Camerei Deputaților. Potrivit semnatarilor documentului, făcut public azi, interimatul de la partid ar trebui asigurat, până la Congres, de premierul Viorica Dăncilă. Comitetul Executiv al PSD a fost convocat de Liviu Dragnea pentru ziua de vineri, la ora 12.30. Invocând „situația de criză” și evitarea „izolării internaționale a țării” și pierderii încrederii în PSD, semnatarii cer demisia imediată a lui Liviu Dragnea din funcția de șef al PSD și președinte al Camerei Deputaților. La partid, susțin semnatarii, Viorica Dăncilă ar trebui să asigure interimatul. 

Top