Dulca: "Rezultatul este echitabil!"

41197461 1170322896441820 294472956497625088 nLa finalul meciului cu FC Argeş, terminat la egalitate, 0-0, Cristi Dulca, tehnicianul oaspeţilor s-a declarat mulţumit cu punctul luat la Piteşti. Principalul oaspeţilor consideră că ploaia căzută pe toată durata reprizei secunde a afectat ritmul de joc al echipei sale.


Dulca spune că lupta pentru promovare se va juca până în ultima etapă: "Ştiam că ne aşteaptă un meci greu în compania unei echipe de tradiţie a fotbalului românesc. Am întâlnit o echipă care are în componenţă mulţi jucători cu experienţă, fotbalişti pe care i-am antrenat şi în trecut. Mă refer la Buhăescu şi Raul Costin. Au un antrenor experimentat. Din păcate, în a doua parte a jocului a venit această ploaie şi rafalele astea de vânt care ne-au dezavantajat pentru că ne propusesem să avem o posesie şi să jucăm prin construcţie la finalizare. Am reuşit în anumite momente. Şi FC Argeş şi-a creat câteva ocaziide a marca. Ştiam că vor juca cu mingi lungi pe vârfuri pentru a câştiga mingea a doua. Ne-am pregătit pentru acest joc. Am avut şi noi o ocazie mare, dar până la urmă, rezultatul este echitabil!. Nu este uşor să joci contra vântului. Altfel apreciezi mingiile. Este un campionat al ligii a doua extrem de puternic prin aceste echipe de tradiţie, U Cluj, UTA, Farul, FC Argeş. Păcat că nu promovează patru echipe. Este un campionat disputat şi fiecare meci este la un alt nivel faţă de campionatul trecut. Cred că lupta pentru promovare se va decide pe finalul sezonului. Noi avem ca obiectiv promovarea, însă nu e uşor să faci o echipă în 5-6 săptămâni, chiar dacă am făcut transferuri bune. Trebuie puţină răbdare şi multă muncă. Sperăm încet, încet, să jucăm un fotbal de calitate şi să şi câştigăm" a declarat tehnicianul celor de la ACS Energeticianul la conferinţa de presă de după meci.

Top