Antrenorul Petrolului după eşecul cu FC Argeş: "N-am făcut o partidă dezastruoasă!"

43131603 1186929291447847 960052008155348992 nLa finalul partidei de la Piteşti, cu FC Argeş, pierdută de Petrolul la scor de neprezentare, Leo Grozavu, tehnicianul ploieştenilor, era foarte supărat pe jocul echipei sale.

 

Principalul prahovenilor a recunoscut că jucătorii săi atât au putut în această partidă: "Victoria piteştenilor este meritată. Îi felicit pe această cale. Din păcate, este greu să emiţi pretenţii atâta timp cât faci greşeli personale. Eram avizaţi de ceea ce se întâmplă. În minutul 3 am primit un gol care putea fi uşor evitat. Din păcate, când am venit de la pauză s-a întâmplat la fel. Atâta timp cât faci greşeli individuale, e foarte greu să emiţi pretenţii. De fiecare dată când se pierde un joc antrenorul este de vină şi formula de joc este nepotrivită. Ăştia sunt jucătorii pe care îi avem şi pe ăştia i-am introdus. Cei mai buni jucători pe care îi avem în momentul de faţă...Messi e ocupat la Barcelona. Thiago Silva e pe la Paris Saint Germain...Ăştia sunt jucătorii şi cu ăştia jucăm...Nu este plăcut pentru nimeni să pierzi cu un asemenea scor. Suntem o echipă formată de puţin timp. Încă nu suntem cu toţii la nivelul la care vrem să ajungem. Le-am spus că vom avea un joc foarte dificil la Piteşti. Ştiam că Piteştiul joacă pe contraatac şi se angajează foarte mult fizic. Noi am avut ocazie în primul minut şi am primit acel gol imediat după aceea. Ştiam că atacantul Buhăescu este singura gură de foc şi nu am putut să-l blocăm. Ştiam foarte bine ce avem de făcut, dar dacă n-o facem..." a spus Grozavu la conferinţa de presă de după meci.

Top