Sportivi din cadrul Centrului de Tip Găvana - primiţi de Ministrul Tineretului şi Sportului

61854885 2863247867035312 6333603098191200256 nSportivii Sandu Ionuț si Robert Duțu, din cadrul Centrului de Tip Familial Găvana, campioni la lupte greco-romane, împreună cu antrenorul Ovidiu Croitoru, au fost invitați la Ministerul Tineretului și Sportului, unde au fost felicitați de Ministrul Bogdan Matei, pentru rezultatele deosebite obținute.


În data de 6 aprilie, Ionuţ Sandu, în vârstă de 16 ani, și Robert-Marian Duțu, în vârstă de 14 ani, au reușit să stea mândri pe podium, obținând două medalii una de aur şi alta de argint. Sandu Ionuț a obținut locul I, iar Duțu Robert Marian – locul al II-lea la Memorialul pentru Cupa orașului Ovidiu la lupte, în județul Constanța.
Sandu Ionuț are deja un palmares bogat, la competițiile sportive naționale, fiind și campion național, la lupte greco-romane. Victoria este cu atât mai meritorie, în acest context, bine știut fiind faptul că nimănui nu îi este ușor, cu atat mai puțin unui copil adolescent, fără întreaga afectivitate parentală.
Acesta și-a petrecut copilăria, împreună cu frații săi, la Spitalul din Valea Iașului, după care a fost instituționalizat la C.C.S.D. Rucăr, iar în prezent, este instituționalizat la Centrul de Tip Familial Găvana, Pitești. Ionuț este elev în clasa a X-a la Liceul cu Program Sportiv ”Viitorul” Pitești. A optat să fie înscris la acest liceu, deoarece este sportiv de performanță, practicant de lupte greco-romane.
Duțu Robert are toate șansele să-i calce pe urmele colegului său, Ionuț, reluând această activitate sportivă de numai două luni, fiind a doua competiție la care participă, obținând a doua medalie.
Este elev în clasa a VIII-a, în cadrul Școlii Gimnaziale ”Matei Basarab” Pitești, mai are frați în centru, alături de el, și și-ar dori să ajungă acasă, dar familia nu-l poate susține.
Cei doi sportivi de la Centrul de Tip Familial Găvana sunt antrenați de către d-l Ovidiu Croitor.

Top