Conducerea clubului speră că Dică să reuşească promovarea

62041804 1348182915322483 6096975938057142272 nDragoş Şerban, directorul executiv al clubului are mare încredere în capacităţile lui Nicolae Dică. Oficialul echipei din Trivale este convins că managerul echipei poate readuce pe FC Argeş acolo unde îi este locul, în Liga I.


Şerban spune că Dică este un om de fotbal meticulos care nu lasă nimic la voia întâmplării: "Încep această prezentare prin a preciza faptul că această zi are o dublă însemnătate pentru noi: anul trecut, pe 6 iunie, OSIM-ul a respins definitiv contestaţia depusă de FC Argeş 1953 Vulturii Alb Violeţi referitor la marcă. Astăzi am plăcerea să vi-l prezint pe unul dintre cei mai buni elevi pe care i-a dat fotbalul argeşean. ABC-ul fotbalului l-a descifrat la Piteşti, facultatea şi-a făcut-o în Liga 3, la noi, l-am trimis un an şi jumătate la Bucureşti, la master, acum s-a reîntors să-şi dea doctoratul. Sunt discuţii de o lună şi jumătate cu el. Am observat de atunci că are nişte lucruri foarte bine stabilite, mi-a plăcut cum gândeşte, ce planuri are. Mi-a spus că vrea să aibă mână liberă în ceea ce înseamnă transferurile de jucători, dar şi ceea ce înseamnă pepiniera clubului. Mă refer la Centrul de Copii şi Juniori. Am fost de acord. I-am spus că el e boierul pe plantaţia de la Complexul "Nicolae Dobrin". Noi ţi-am plantat puieţii, unii au îmbobocit, tu să-i faci să înflorească. Ne bucurăm că a spus că vrea să managerieze acest conglomerat al fotbalului piteştean".

Top