Noutăţi la CS Dacia Mioveni

69705236 2508892045827065 378226794454581248 nConducerea CS Dacia Mioveni 2012 a organizat, astăzi, o conferinţă de presă la care au fost prezenţi primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, preşedintele clubului, Adrian Ştefan, directorul sportiv, Constantin Ciobanu, antrenorul Sebastian Ene, karatistul Laurențiu Catrinescu - medaliat la Campionatele Mondiale de Karate WSKU, Marius Dănuleț, antrenor principal al echipei de handbal, Daniel Gheorghe, antrenor second handbal și Valeriu Fianu, responsabil secţiei de minivolei şi volei.


În cadrul conferinţei au fost făcute publice informaţii privind obiectivele echipelor de handbal, volei și karate, precum și viitoarele competiţii la care vor participa sportivii clubului din Mioveni.
Potrivit antrenorului Marius Dănuleț, pentru sezonul 2019-2020 al Campionatului Național de Handbal al diviziei A, obiectivul principal îl reprezintă promovarea în ”Liga Florilor”.

Echipa din Mioveni este pregătită pentru noul sezon care va începe în acest weekend și si-a completat lotul cu șase jucătoare cu experiență: Ionica Munteanu, Roxana Cîrjan, Carmen Strahan, Diana Constantinescu, Daniela Necula și Taran Iulia
Amintim că echipa Mioveniului face parte din Divizia A, Seria C, alături de CS Activ Prahova Ploiesti, CSU Targoviste, CSM Tg. Jiu, ACS Szekelyudvarhelyi Noi Kezilabda Klub și Național Rm. Valcea.
În ceea ce priveste secția de karate, obiectivul principal îl reprezintă Campionatul European de la Skopje (Macedonia de Nord), ce se va desfășura în perioada 1-3 noiembrie .
Potrivit antrenorului Sebastian Ene, la această competiție vor participa 4 sportivi ai secției de la Mioveni ce s-au calificat în mod direct datorită rezultatelor foarte bune.
Obiectivul secției de volei îl reprezintă calificare la turneele finale la junioare și cadete, iar antrenorul Valeriu Fianu este încrezător în obținerea unor rezultate foarte bune.

Top