Jucător de Națională - adus la FC Argeș

FB IMG 1568375258496FC Argeş a transferat un atacant cu mare experienţă
"Bun venit, Marius Alexe!"

 

După aducerea lui Andrei Prepeliţă, clubul nostru a mai transferat astăzi încă un fotbalist cu mare experienţă. FC Argeş a ajuns la un acord cu Marius Alexe care a semnat cu gruparea din Trivale un contract valabil până la sfârşitul acestui sezon competiţional, cu drept de prelungire.

Atacantul în vârstă de 29 de ani a evoluat în sezonul trecut la Concordia Chiajna, însă s-a consacrat ca fotbalist la Dinamo Bucureşti. În România a evoluat în 169 de partide pentru FC Ploieşti, Dinamo Bucureşti şi Concordia Chiajna, reuşind să marcheze pentru acestea 44 de goluri. După plecarea din România, Marius Alexe a evoluat şi în campionatul Italiei, Turciei, Slovaciei şi Ciprului.

Alexe face parte din generaţia jucătorilor născuţi în anul 1990. Şi-a făcut junioratul la Dinamo Bucureşti, dar a debutat oficial în Liga I la 2 august 2009 într-un meci jucat pentru Astra Ploieşti (echipă la care era împrumutat) împotriva formaţiei Pandurii Târgu-Jiu scor 0-1. Debutul la echipa mare a lui Dinamo Bucureşti s-a petrecut la 12 septembrie 2009 într-un meci împotriva echipei Oţelul Galaţi, pierdut de bucureşteni cu 1-0. Primul gol l-a marcat pe 27 februarie 2010, contra celor de la Internaţional Curtea de Argeş. Alexe a părăsit clubul Dinamo pe 9 iulie 2013, fiind împrumutat pe un sezon la Sassulo, pentru 500.000 euro cu opţiune de transfer definitiv pe 2 milioane de euro. În ianuarie 2014 s-a accidentat în cantonament, suferind o ruptură a ligamentelor încrucişate anterioare ale genunchiului stâng. Astfel, el a fost nevoit să ia o pauză de şase luni, iar Sassuolo a decis să-l trimită înapoi în România. La 30 august 2014 a jucat din nou pentru Dinamo, după 459 de zile de la ultimul său joc pentru echipa din Bucureşti. La data de 27 septembrie 2014, el a marcat un gol în victoria lui Dinamo cu 3–0 împotriva Rapidului.

# Selecţii la echipele naţionale

Marius Alexe a îmbrăcat şi tricoul tuturor echipelor naţionale ale României. Pentru România Under 17 a jucat 6 meciuri şi a înscris 1 gol, iar pentru România Under 19 a bifat 8 partide şi 1 gol. Pentru România Under 21 a evoluat în 10 partide. La echipa naţională de seniori a României a debutat pe 29 martie 2011, într-un meci împotriva Luxemburgului, în preliminariile EURO 2012, înlocuindu-l pe Adrian Mutu în minutul 84. La Naţionala României de seniori a evoluat în 7 partide.

Clubul FC Argeş îi transmite lui Marius Alexe tradiţionalul "Bun venit!" şi îi urează evoluţii cât mai bune şi goluri multe în tricoul alb-violet.

CV Marius Alexe

Data naşterii: 22 februarie 1990 (29 de ani)
Locul naşterii: Bucureşti
Înălţime - 186 cm
Greutate - 74 kg
Post - atacant

Cluburi de juniori:
2000–2008 FC Dinamo

Cluburi de seniori:

2007-2008 FC Dinamo
2008-2015 FC Dinamo (135 meciuri - 36 goluri)
2008-2009 FC Ploieşti (26 meciuri - 8 goluri)
2013-2014 Sassuolo (6 meciuri - 0 goluri)
2015-2018 Kardemir Karabükspor (37meciuri - 8 goluri)
2017 → ŽP Šport Podbrezová(d) (1 meci - 0 goluri)
2017-2018 Aris Limassol (9 meciuri - 0 goluri)
2019 Concordia Chiajna (8 meciuri - 0 goluri)

Echipa naţională
2006-2007 România U17 (6 meciuri -1 gol)
2008-2009 România U19 (8 meciuri - 1 gol)
2009-2012 România U21 (12 meciuri - 2 goluri)
2011-2013 România (7 meciuri - 0 goluri)
* Apariţii şi goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului naţional
sursa:Wikipedia

Top