Medicul Remus Mihalcea, manager al Spitalului Clinic Colentina din București, este argeșean și a lucrat ca medic specialist la Spitalul Județean Pitești secția ORL, după care a fost șef secție ORL în cadrul aceluiași spital. A îngrijit bolnavi și la Spitalul Municipal din Curtea de Argeș, dar și la Spitalul de Pediatrie din Pitești. Candidat pentru Camera Deputaților din partea PSD Argeș, Remus Mihalcea își propune să contribuie la îmbunătățirea sistemului medical din Argeș și din întreaga țară.
“Experiența mea în domeniul medical m-a ajutat să înțeleg ce nevoi are sistemul medical din România. Faptul că sunt manager de spital COVID într-o perioadă unică pentru noi toți mă va ajuta în viitor să fac alegerile potrivite pentru români când vorbim de sănătatea noastră, a tuturor. Voi contribui la scrierea și îmbunătățirea unor legi care să ne ușureze drumul către sănătate, să ne facă să avem o viață fără griji, condițiile din spitale să fie mai bune și să ne ajute să ne vindecăm. Îmi doresc ca reforma în sănătate să aibă la bază siguranța pacienților și a cadrelor medicale. Voi face tot ce pot ca oamenii să nu mai trăiască cu teama că în spitalele din România nu există condiții pentru tratarea afecțiunilor la un nivel înalt, ca în Europa.
Candidez la funcția de deputat pentru ca generația mea să schimbe ceva în sistemul medical din România. Tinerii au nevoie de reprezentanți care să îi asculte și să le pună în aplicare ideile în domeniul medical pentru o permanentă îmbunătățire a sistemului. Prioritatea mea, atât ca medic, dar și ca reprezentant al cetățenilor, este dezvoltarea infrastructurii și a serviciilor medicale din Argeș”, afirmă Remus Mihalcea.
Realizat de SC INFO MEDIA ONLINE SRL la comanda PSD - Organizația Județeană Argeș
Cod unic de identificare mandatar financiar coordonator: 11200020