Dragi cetăţeni ai comunei Moșoaia,
Au trecut mai bine de doi ani de când mi-aţi acordat onoarea de a fi primarul acestei comunităţi. Am făcut-o cu inima curată şi sufletul deschis către un loc care – atât pentru mine, cât şi pentru dumneavoastră – înseamnă acasă.
Am făcut-o pentru că ştiam că se poate mai bine, se poate mai mult. Şi acum se poate mai bine şi mai mult, şi aşa vom face!
Am făcut-o pentru că, din păcate, rămăsesem în urmă cu tot ceea ce însemna infrastructură de orice fel, de drumuri, şcolară, gaze şi multe altele. În timpul cât am ocupat funcţia cu care m-aţi onorat am reuşit să asfaltez cât nu se asfaltase în comună în ultimii zece ani! Ştiu că e nevoie de şi mai mult. Ştiu că avem o comunitate care se dezvoltă rapid şi străzi noi care apar la un an, maximum doi. Vom lucra neîncetat la acest aspect, pentru că ţine de ABC-ul civilizaţiei.
Am demarat lucrări în toate domeniile de activitate şi am incercat să eficientizăm inclusiv activitatea cu publicul în cadrul Primăriei. Aici este un domeniu în care încercăm să ne perfecţionăm continuu. Nu sunt absurd să cred că nu există greşeli, că nu există supărări sau nemulţumiri, însă faţă de momentul de la care am plecat şi timpul scurt care s-a scurs, consider că am făcut progrese majore.
Nu sunt cel mai bun comunicator, niciodată nu am fost, nu ştiu să vorbesc dezinvolt în faţa mulţimilor sau pe la televiziuni, însă ştiu să muncesc corect şi eficient. Eu merg acasă în comunitatea aceasta şi îmi doresc mai mult decât oricine să reuşim – în câţiva ani – să recuperăm decalajele pe care, din păcate, comunitatea noastră le acumulase faţă de celelalte localităţi limitrofe Piteştiului.
Sunt convins că pretenţiile cetăţenilor sunt mari, mulţi dintre oameni venind la noi în localitate din Piteşti şi devenind cetăţeni ai acestei comune. E normal ca pretenţiile să fie mari. În acest sens facem eforturi susţinute să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor.
Nu am ratat nicio axă, nicio deschidere de proiecte, niciun minister, niciun PNRR, niciun „Anghel Saligny”. Am depus proiecte la tot ce se putea depune, la tot ce ne încadram. Ştiu că durează şi este frustrant şi pentru noi, însă procedurile trebuie urmate cu stricteţe. Semnele sunt mai mult decât îmbucurătoare în legătură cu aprobarea investiţiilor şi am primit veşti bune în ultimele săptămâni, fie că vorbim de alimentarea cu gaze, asfaltări, reabilitare de şcoli sau eficientizări energetice.
Cei doi ani de mandat scurşi îmi dau prilejul să vă transmit atât realizările, dar şi punctele în care mai avem de lucrat. Nu mă ascund şi sunt un om asumat, aşa cum am fost toată viaţa. Nu sunt activ pe reţelele sociale, însă sunt la curent cu toate doleanţele şi foarte atent la nemulţumirile oamenilor.
Ştiu că avem încă o problemă legată de câinii vagabonzi, paradoxal în localitatea care găzduieşte cea mai mare biobază. Facem eforturi şi în acest sens, atât cât ne dă legea posibilitatea şi cât reuşim. Aici trebuie să înţelegem că suntem localitate de tranzit şi că, din păcate, nu toţi cetăţenii înţeleg să îşi sterilizeze animalele sau să şi le păstreze în curtea proprie. Dacă nu suntem atenţi la acest aspect, putem avea o problemă serioasă pe viitor. Sperăm, totuşi, ca într-un an, cu mult efort, să rezolvăm problema care ţine pe de o parte de civilizaţie şi de protecţia animalelor, dar mai ales de protecţia cetăţeanului, a copiilor şi a mamelor care vor să îşi plimbe liniştite micuții pe străzi.
La capitolul utilităţi, unii încasează banii şi autorităţile locale înjurăturile. Mă văd nevoit să spun asta ca să înţeleagă toată lumea. Şi noi, ca şi dumneavoastră, suntem simpli beneficiari ai unor servicii prestate de către societăţi private la ceea ce înseamnă utilităţi, fie că vorbim de gaze, curent, apă, canal etc. Noi, ca Primărie, plătim sume mari pentru lucrări care intră, conform legii, în patrimoniul unor firme la un interval scurt de timp după ce le executăm. Ca şi cum nu ar fi de ajuns, suntem efectiv exasperați de timpul îndelungat de aşteptare pentru a obţine avize, decizii, aprobări şi alte lucruri de acest fel. Practic, de la momentul la care noi alocăm banii şi până când cetăţeanul beneficiază efectiv pot trece chiar și trei ani.
Ca o paranteză, în cazul unui cartier al Mioveniului a durat aproape 15 ani ca să fie branşat la gaze pe banii comunităţii! Din păcate, la acest capitol suntem legaţi de mâini şi de picioare. Am alergat pentru aceste probleme de la Primul Ministru până la Preşedintele Senatului, la miniştri de resort, parlamentari şi autorităţi – care verifică aceste chestiuni. Uneori reuşim mai repede, alteori birocraţia ne înfrânge şi pe noi şi durează mai mult. De data aceasta, am avut succes şi veţi vedea că avem câteva străzi care vor beneficia de alimentare cu gaze până la toamnă.
În problema apei şi a canalizării, reamintesc tuturor că suntem beneficiarii serviciilor oferite de SC Apă Canal 2000 SA. Ce putem face noi în cazul problemelor semnalate de către dumneavoastră este sa îi contactăm şi să facem în aşa fel încat lucrurile să se mişte repede.
La gunoi, situaţia este similară, însă lucrurile au început să intre în normal. Ca în orice activitate mai există sincope. De fiecare dată când comunicăm unii cu ceilalţi le rezolvăm cu celeritate și de aceea vă îndemn să ne contactaţi cu încredere pentru orice problemă legată de aceste servicii.
Ne găsiţi la Primărie în fiecare zi. Cei care au avut treabă la sediul nostru au văzut acest lucru şi faptul că uşa noastră este deschisă absolut oricând pentru oricine.
Le mulţumesc cetăţenilor pentru încredere şi le promit că nu îi vom dezamăgi. Urmează alţi ani grei, în care avem şansa să ne dezvoltăm şi mai mult cu ajutorul proiectelelor. Le mulţumesc angajaţilor din Primărie cu care lucrăm în fiecare zi pentru dumneavoastră şi pentru comunitate.
Mulţumesc şi Consiliului Local care – chiar dacă uneori face abuz de reţelele sociale – ne ţine atenţi şi alerţi să nu facem greşeli şi să fim ancoraţi în realitate. Nu pot să spun că e cel mai plăcut lucru să vezi cum se laudă unii consilieri cu proiectele la care tu cu echipa ta munceşti luni întregi, însă face parte din jocul politic şi democratic. Iar pentru mine este mai important faptul că proiectul în cauză a fost finalizat cu succes decât cine se laudă primul pe Facebook cu el.
Mi-aş dori ca la finalul mandatului să ne lăudăm cu toţii cu o localitate în care să fi recuperat un decalaj de ani de zile. La orice localitate limitrofă Piteştiului la care te uiţi poţi vedea că lucrurile au decurs diferit faţă de cum s-au întâmplat la Moşoaia. De doi ani şi ceva am început şi noi, am schimbat optica şi am putut să alocăm sume considerabile pentru dezvoltare. Am stat mult să analizăm şi să vedem de unde alocăm banii pentru introducerea autobuzelor Publitrans şi aderarea la ADI Transport a comunei Moşoaia, dar am reuşit după multe negocieri şi calcule.
Anul acesta vom avea transport civilizat. Nu am sărit să ne lăudăm cu această informaţie până nu am fost siguri că avem banii necesari, sursa de finanţare şi toate discuţiile bătute în cuie, negocierile cu ADI Transport şi discuţiile cu primarul Piteştiului, Cristian Gentea.
Nu suntem în campanie electorală, ci în plină activitate! În fiecare zi sunt zeci sau sute de situaţii diferite de rezolvat, avize, acte, documente, fonduri europene, ministere, telefoane, însă satisfacţia este cu tot mai mare pe măsură ce reușim să mai facem câte ceva notabil în comuna Moşoaia.
Vă mulţumesc din nou pentru încredere! Vă mulţumesc că am reuşit în doi ani de zile să asfaltăm cât nu s-a asfaltat în ultimii zece! Uşor-usor, readucem Moşoaia pe calea cea bună, cea bună pentru cetăţean.
Vă mulţumesc pentru răbdare şi pentru reacţii, pentru vorbele frumoase, dar şi pentru mustrări şi idei.
Cu respect, al dumneavoastră Ion Necula, primar al comunei Moșoaia