f_400_250_16777215_00_images_EDI2021_iconart1.jpgEtapa a doua a atelierului de creație are în prim-plan culoarea, chipul zugrăvit ilustrând, în mod transfigurativ, cu respectarea tehnicilor și a canoanelor impuse de tradiție, depășirea granițelor dintre fizic și spirit, dintre lumea creată și cea veșnică, imaterială.
ℹ️De cele mai multe ori, pentru icoanele bizantine este folosită tehnica picturii în tempera cu ou. Cu alte cuvinte, se vor utiliza culori tempera, diluate cu această emulsie preparată în casă.
Datorită compoziției sale, aceasta emulsie pe bază de gălbenuș de ou are rol de liant și, în plus, conferă culorilor prospețime și rezistență în timp. Astfel, vopseaua în amestec cu emulsia, după uscare, formează un strat uniform, care se fixează bine de grund.