S.C. Apă Canal 2000 S.A. Piteşti aduce la cunoştinţă tuturor clienţilor săi că informaţiile despre cantitatea de apă facturată se găsesc înscrise în desfăşurătorul ataşat facturii. Cantitatea de apă facturată poate fi citită sau estimată, în funcţie de situaţia citirii apometrului şi orice utilizator poate face distincţie între cele două situaţii consultând desfăşuratorul, şi anume:
În situaţia în care apometrul a fost citit, cantitatea facturată reflectă consumul înregistrat pe apometru în perioada de citire; pe desfăşurător sunt completate atât informaţii despre „indexul anterior‟, cât şi informaţii despre „indexul curent‟, iar consumul facturat este trecut pe coloana de „consum din index‟.
În situaţia în care apometrul nu a putut fi citit, una din principalele cauze fiind amplasarea căminelor de apometru în interiorul proprietăţii şi lipsa utilizatorului de la locaţie la data programării citirii, pe desfăşurătorul ataşat facturii sunt completate informaţii despre „indexul anterior‟, rubrica de „indexul curent‟ nu este completată, iar consumul facturat este trecut pe coloana de „consum estimat‟.
Clienţii care se află în cea de-a doua situaţie, sunt rugaţi ca în intervalul 20-30 ale lunii să transmită indexul autocitit (vizualizat pe apometru), uzând de una din următoarele modalităţi disponibile:
- pe site-ul societăţii apacanal2000.ro, folosind contul online creat la secţiunea „Clienţi - Servicii online‟;
- prin email la adresa This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.;
- prin utilizarea aplicatiei WhatsApp la nr. de telefon 0755.147.368, caz în care se impune ataşarea unei fotografii a indexului de pe apometru şi transmiterea datelor de identificare a clientului, respectiv: cod client, adresă punct de consum şi index apometru;
- prin telefon la nr. 0248.219.387 - Citire apometre;
- prin cerere în formă scrisă depusă la unul din punctele de lucru cu publicul, şi anume: Ghişeul Unic din Piteşti, B-dul I.C. Bratianu, nr. 24A; Topoloveni, str. Maximilian Popovici, nr. 30; Costeşti, str. Victoriei, bl. D7, parter.
S.C. Apă Canal 2000 S.A. recomandă clienţilor săi consultarea desfăşurătorului facturii pentru monitorizarea citirilor lunare ale apometrului şi transmiterea indexului autocitit către operator în luna în care s-a facturat un consum estimat. Astfel, utilizatorul are control asupra consumului lunar şi poate descoperi şi remedia într-un timp scurt eventualele pierderi din instalaţia interioară.
Recomandăm, de asemenea, ca indexul autocitit să fie transmis doar de către clienţii care au un aparat de masură cu citire optică/vizuală, în cazul utilizatorilor care deţin apometre cu transmitere a datelor de la distanţă nejustificându-se transmiterea indexului autocitit, acesta fiind citit lunar prin personalul operatorului.