Către:

Petre Daea,

Ministrul Agriculturii din România,

Graţiela Vasilescu,

Ministrul Mediului

Administraţia locală a comunei argeşene Sălătrucu a transmis pe adresa cabinetului meu parlamentar o sesizare şi memorii privind situaţia pagubelor provocate de animalele sălbatice, în special urşi şi lupi.

Oamenii se tem să mai meargă prin comună, animalele fiind din ce în ce mai insistente şi mai aproape de gospodării. În plus, acestea au provocat pagube şi în culturile agricole şi plantaţii, cât şi în gospodării şi în rândurile animalelor domestice. Mai mulţi cetăţeni au făcut deja demersurile pentru a obţine, conform legii, despăgubiri, şi aşteaptă implicarea autorităţilor în acest sens.

Principala solicitare a administraţiei locale din comuna Sălătrucu este modificarea legislaţiei privind protecţia faunei sălbatice, în condiţiile în care anumite specii sunt în prezent protejate şi este dificil de combătut creşterea populaţiei de animale sălbatice. Siguranţa cetăţenilor ar trebui să fie mai presus de orice.

În numele cetăţenilor pe care îi conduce, primarul Nicolae Langer din comuna Sălătrucu solicită iniţirea unui demers de modificare rapidă a legislaţiei, dar şi luarea de măsuri imediate pentru protejarea cetăţenilor prin îndepărtarea animalelor de comunităţile umane.

În aceste condiţii, vă întreb:

  1. Există intenţia de modificare a legislaţiei privind speciile protejate, astfel încât gradul de securitate al cetăţenilor să fie mărit? Dacă da, în ce stadiu vă aflaţi din acest punct de vedere?
  2. Care este stadiul acordării despăgubirilor pentru persoanele afectate de animalele sălbatice?
  3. Ce măsuri imediate se pot lua pentru a ţine la distanţă animalele sălbatice de comunităţile umane şi protejarea populaţiei?

Aştept răspuns scris.

Vă mulţumesc!  Semnează

deputat de Argeş Simona Bucura Oprescu