După finalizarea studiilor la Liceul de Muzică din Timişoara, Andreea Dumitrescu a urmat cursurile Facultăţii de Matematică din Timişoara, specializarea informatică. Apoi şi-a reluat studiile de pian în cadrul Facultăţii de Muzică a Universităţii de Vest, și-a perfecţionat tehnica interpretării la Conervatorul din Aarhus, Danemarca, după care, în anul 2011, a absolvit studiile masterale în stilistica interpretării. În prezent, este profesor corepetitor la Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu” din Timişoara, membru al Trioului „Charisma”, dar şi pianist instrumentist colaborator al Filarmonicii „Banatul” din Timişoara. A susţinut concerte cu filarmonicile din: Timişoara, Cluj, Craiova, Târgovişte, orchestra Facultăţii de Muzică din Timişoara şi a Liceului de Muzică din Craiova sub bagheta dirijorilor Theo Wolters, Gheorghe Costin, Paul Mann, Mircea Holiartoc, Tiberiu Oprea. A mai colaborat cu Filarmonica Piteşti în stagiunile trecute.